vineri

Iar punct si iar de la capat...ul lumii?

O noua luna, un nou inceput? De unde stii unde se termina si unde incepe un bob de nisip?

S-au schimbat multe, de la Guvern la bietul meu domiciliu. Sa incep sa ma plang? De unde si de ce? Nu, ceea ce ma sperie cu adevarat e amorteala asta care mi-e atat de familiaLa si de draga! Toamna, cu raceala ei calduta, cu miros de placinta de mere si scortisoara intepatoare la limba uscata, cu ceai de sperante indulcit cu fiere, cu vantul care tot el matura si tot el imprastie praful de prin suflete.

Nu, clar nu m-am schimbat; per ansamblu. Uraciunea asta de oras m-a mai acrit si m-a transformat inca o data in ei, cei multi, in furnicile si greierii care misuna de dimineata pana seara dupa un graunte de cantecel. Dar esenta, esenta e pastrata in aceeasi sticluta ciobita si naclaita de nimicul asta negru si lepros.

Involburate in goana dupa banalul de ieri, de azi si de maine, numai visurile din turnul de fildes s-au coborat in adancurile magmei si s-au topit in simple vise. Poate asteptarea, poate dezamagirea, poate oboseala, poate ca dansele au ucis pasional speranta. Pasiunea mai traieste doar inchisa intr-o cutie ca a Pandorei. S-a terminat sufletul, vulturi, plecati catre sticle mai pline!

Un comentariu:

Cristian Lisandru spunea...

"
Involburate in goana dupa banalul de ieri, de azi si de maine, numai visurile din turnul de fildes s-au coborat in adancurile magmei si s-au topit in simple vise" - frumos pasaj...