duminică

Cat de bine poti inghiti o gluma?

De cate ori nu ai auzit, in adolescenta, nemuritoarele povesti despre studentie si despre viata din camin? Anecdote despre chefurile unice din camin, despre nebuniile varstei manifestate prin betii crunte, prin „relatii de-o seara”, nopti petrecute incognito in camerele fetelor, inventarierea barurilor si discotecilor si „semnarea condicilor” acestora in fiecare noapte etc. Intr-adevar, aceasta perioada a vietii poate fi foarte placuta, dar, cateodata, glumele devin prea piperate pentru a putea fi inghitite. Imagineaza-ti cum iti faci antrenamentul de seara, in fata calculatorului, umbland hai-hui in spatiul virtual. In linistea noptii auzi zgmote pe coridor, in fata usii tale. Parca ar fi un fasait de vin care fermenteaza rapid. Voci de baieti, amuzandu-se grobian. Te ridici grabita si deschizi usa val-vartej. Proasta mutare! Posesorii vocilor au fost inghititi de camin, in schimbul lor, dai nas in nas cu un miros care te ineaca. Inchizi usa in sistem de urgenta si te baricadezi in intimitatea camerei. Poate ca ea, camera, va reusi sa te protejeze. Sperante desarte, cum ii torturati voi pe cei slabi!
Mirosul innecacios te-a prins in maini si nu-ti mai da drumul. Deschizi ferestra, doar-doar va fi absorbit de vant, in plimbarile lui nocturne. Dintr-o data, aerul industrial al Pitestiului devine proaspat pentru tine si e de preferat mirosului inecacios. Esti nemultumita de ghearele care iti inteapa caile respiratorii. Colega ta se trezeste din visele ei tusind repetat, fara sa inteleaga de ce. O iei de mana ca un copil, iti ascunzi nasul intr-un servetel si, respirand ca trupele de comando care poarta masti in filmele de actiune, alergati impreuna la portar. Acestuia ii povestesti intreaga patanie, poticnindu-te intre cuvinte, doar iti e greu si acum sa respiri normal. Portarul, amaratul, nu stie nimic. Nu a vazut, nu a auzit nimic, nu a mirosit nimic. Nu poate sa porneasca acum in cautarea „faptasilor”. Ce sa faca el? Nu poate scotoci fiecare camera sa caute un amarat de „şprei”. Si asa incepe seria „nu pot-urilor” plictisite si frustrante. Rasucesti calcaiele mormaind si te intorci in acelasi punct din care ai plecat, la camera viciata. Evident ca nu poate ramane nimeni acolo. Deschizi larg fereastra si usa camerei si usa de la balconul de pe culoar. Iesiti amandoua, tu si colega, si va asezati turceste pe cimentul rece al holului. Ramaneti aproape nemiscate cam o ora, discutand si incercand sa legati un fir al celor intamplate. Nimeni altcineva nu a patit nimic. Doar cativa cheflii care n-au somn si se agita inca pe hol simt mirosul de ardei iute amestecat cu usturoi si cu ce alte dracovenii usturatoare or mai exista. Pana la urma, mirosul isi ia talpasita, evaporandu-se. La fel a patit si somnul tau, cand, in loc sa adormi, formulezi in gand ipoteze ale celor intamplate. Ce rost are sa mai lasi capul pe perna cand mai ai putin pana cand te trezesti sa pleci la facultate?
Gluma, ai inghitit-o bine de tot, ai tras-o pe nari pana in plamani, dar ti-a lasat un gust dulce in ideea ca, peste o jumatate de an, caminul va fi doar un album cu povesti!

3 comentarii:

Flory spunea...

Glume de genul asta cred nu poate fi inghitit decat cu noduri

Bianca Matei spunea...

sau deloc

ClaudelGFX spunea...

I have this piece of you inside my head, running around all those damned places and every blank corner of my mind starts crafting new ideas with your shadows on them, but still i can't take my eyes off you