A fost o varsta cand mergeam la meciuri de fotbal cu tata sau cu "baietii". Niciodata prea departe de casa, niciodata la echipe de divizie A, macar. A fost o varsta cand nu-mi imaginam ca voi fi vreodata fata si maidanul se supara pe jocurile noastre cu baloane de cauciuc dureros pe care le numeam mingi, atat de tare se oftica incat si astazi mai am urmele dintilor lui pe genunchi si coate. Eh, a fost o varsta in care mi se permiteau putine, tatal meu din vremurile alea era cateodata un mic comunist de familie, atatea bariere si controale ridica in calea trecerii mele la pubertate. :) Tocmai de aceea savoarea libertatii limitate dura atat de mult si era atat de incercata...
Nu am sarit niciodata pe fereastra sa fug de acasa. Bine, m-ati prins, acasa - nu, dar la bunici... La bunici vacantele de vara erau cu adevarat despotice pentru energia si pofta de joaca a unui copil si ma revoltam impotriva somnului de amiaza. Cat de nemultumiti eram, verisorii mei si cu mine, cand ne trimitea tataie la somn ca sa se poata odihni si el linistit cateva ore in camera cealalta. Si, in timp ce el si mamaie dormeau bocna, trei muschetari nevricosi evadau pe geamul dinspre magazia de lemne. Evadam la soare, la fluturi, la joaca, la rumegus, la praf si la alti fugari ca noi.
Voi spune si eu ca mamaie, erau alte vremuri atunci, copile. Da, avea dreptate, a trecut demult varsta meciurilor din copilarie, acum se joaca altfel, pe stadioane mai mari, mai luminate, mai scumpe, mai rele, unde toti abia asteapta sa ratezi un penalty ca sa gaseasca un tap ispasitor pt toate mingile care n-au intrat in poarta.
Fereste-te de gura plina de seminte a muncitorului cu 4 clase din tribuna, fereste-te sau lasa-te de fotbal, copile!
Un comentariu:
ce poatare nostalgica.
si da, poti spune la fel ca si mamaie, erau alte vremuri. cu siguranta.
Trimiteți un comentariu