Nu e nevoie sa va mai spun ca e al naibilui de frig afara. Temperaturile astea cu - (a se citi "minus") fac pe dracu'n patru sa ne introduca pe toti la orizontala, sub plapumioara. Dar pentru ca rar avem posibilitatea sa imprietenim dorinta cu infaptuirea, intamplarea face sa trebuiasca sa ne vedem de viata in cursul ei firesc si sa ne aventuram prin nametii stepei siberiane, adusi taman in tarisoara noastra carpatina. Asa se face ca unii dintre noi ne infasuram in zeci de kilograme de pufosenii calduroase, in incercarea de a pacali frigul sa ne crute si sa viziteze "carcasele" celorlalti. Ceilalti - pe care tocmai i-am pomenit - intra in categoria temerarilor; ei ies din locuinte cu pieptul inainte, spatele drept si gatul infoiat la vedere, cu pletele dezvelite sa fluture precum stindardul victorios al increderii ca pe ei nu-i va dobori vantul si raceala nu le va patrunde in salele cu acoperis de primavara-toamna. Dar despre acesti multi ceilalti nu e vreme sa povestim in amanunt, ii sufla vantul repejor.
Singurul punct de intalnire dintre noi si ei este transportul in comun, unde parca trebuie sa ne supunem cu totii acelorasi legi de imbrancire animalica, gravate cu litere de aur imaginare in statiile de asteptare a transportului.
Am zis asteptare? Ma scuzati, indelungata asteptare se potriveste mai bine situatiei.
In Romania, nici o situatie nu e prea roz. Situatia liniilor de transport in comun nu face exceptie. Sa luam drept exemplu autobuzele. Ori sunt prea putine masini, ori autobazele sunt prost administrate, ori poate amandoua variantele. Asa se face sa astepti in statie - tu, pietonul, platitorul de taxe, impozite, abonamente etc - pana devii o ceapa degerata, adaugand straturi de ger peste straturi de frig.
Peste 25 de minute, numarate pe ecranul telefonului care a cedat si el nervos din cauza temperaturii scazute si al frecusului buzunar - afara - buzunar - afara, apare, slavit fie RATB-ul, autobuzul! Bineinteles ca e deja aproape plin, iar intrarile nu fac fata bulucului de lume care se impinge, in aburi de speranta, catre maruntaiele ramei cu roti. Cei mai aprigi si mai viteji s-au avantat deja, au falfait din aripi ca pasarea colibri si s-au infipt. Impachetati unii intr-altii, le vezi chipurile luminate de satisfactia eliberata a victoriei.
Spre bucuria norodului ramas de veghe in statia paienjenita, se zaresc ochii tulburati de ceata ai ramei urmatoare cu alt numar, leganandu-se in ritmul de dans al curentilor. Iti sufli-n palme si le freci bucuros, cu nerabdarea foindu-se-n picioare. Reusesti sa-ti gasesti un loc in mozaicul de talpi apasate peste podeaua care se clatina. Simti junghiuri cum iti strabat picioarele si numeri statiile cu infrigurare amestecata cu groaza. Nu-ti ramane decat sa te rogi sa nu-si clatine cineva talpile peste sloiurile in care s-au metamorfozat degetele tale de la picioare, fragile si in pericol sa se sparga la atingere. Am scris "ale tale"? Ma scuzati, ma refeream la ale mele.
Pregatiti-va subele, bucuresteni, RATB ne iubeste patimas!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu