Prin Herastrau

A fost plăcut în seara asta în Herăstrău, la Roaba de Cultură. 

 M-am oprit pe una dintre alei, destul de aproape de iarbă încât să o respir, dar nu prea aproape încât să mă țopăie căpușele pe picioare. 

 Câțiva câini alergau de colo-colo. Copiii la fel. 

 O fetiță era subiectul unui photo-shooting în timp ce se cățăra pe stâlpii de susținere ai scenei în rochița ei ca o păpădie-galbenă sau dansa. 

 Un el și o ea stăteau ghemuiți pe două "perne" din acelea verzi și citeau câte o carte. 

 Un băiețel cu vocabularul limitat la un singur cuvânt - nini - s-a îndrăgostit de Trekul meu atât de tare, încât a vrut să-l guste: după ce și-a plimbat degețelele pe roată, le-a băgat în gură, spre oroarea bunicii care l-a spălat imediat. Copilul n-a stat mult pe gânduri și, dacă tot era curățel, le băga și mai abitir în gură, încercând să captureze limba. Pe urmă l-am văzut în rolul lui Hercule, împingându-și căruciorul. 

 Doi ca(rna)tei gemeni, fiecare cât palmele mele lipite în poziția porumbelului, scoteau sunete pițigăiate către orice câine le intra în aria mirosului. Au stârnit râsetele tuturor. 

 Doar un cățel se afundase timorat în iarbă, fiind, probabil, prea însetat să dea doi bani. 

Zgomotele de fundal au fost temperate de concertul de chitară susținut de Mihai Melinescu și Tudor Anghelescu. 

Scuzați calitatea fotografiilor, mai multe și mai bune au organizatorii (link la începutul postării).

Spre final, într-o scurtă respirație dintre piese și în aplauzele audienței, am pornit să-mi ating targetul de pedalari în jurul lacului. Viteza maximă am doborât-o abia pe drumul înapoi spre casă, în parc am făcut exerciții pentru degete pe manetele de frână, printre plimbăreți. 

Singurul ghimpe al micii mele povești m-a înțepat acasă. Bine, nu era chiar un ghimpe, ci un purece setos după sângele febril. 

Nu l-am mai fotografiat; de ciudă că m-a pișcat, n-am vrut să-i fac publicitate!