A apărut o eroare în acest obiect gadget

marți

Sunt un copil; la ce-mi mai trebuie inca unul?!

Vine o vreme in viata unui om cand propria varsta il ajunge din urma si, oricat ar fugi el, ea il prinde si nu-l mai lasa scapat.


Asa m-am pomenit de ceva vreme uitandu-ma cu jind la copiii altora, in plina strada si-n vazul tuturor. Eu, pentru care copiii au fost dintotdeauna bibelouri in casa altuia; eu, care ma bucuram sa fiu in preajma copiilor doar pentru a avea pretext de joaca.
Nu ma intelegeti gresit, nu mi-au displacut niciodata cei mici, dar nici nu mi-au placut peste masura. Cand eram inca adolescenta, mai mult din lipsa de ocupatie, imi facusem planul pentru urmatorii 10-15 ani. La 24 urma sa ma marit, iar la 26, ca din cer senin de primavara, scotea capul copilul; primul din... trilogie.
Iata ca am respirat cu mai mult de 12 luni peste 24 de ani si inelarul meu inca se lafaie, gol; cat despre varsta de 26 care va veni ca viiturile... nici n-o astept. 
Ca a fost o vreme cand trebuia sa fac doar un pas pentru a-mi indeplini "forcastul", e alta poveste de copii. Dar cum ar putea un copil sa tina piept lumii pentru a creste o familie, cand el n-a copilarit de-ajuns?
Ce e oarecum trist e ca parca nu s-a schimbat nimic. Sau nimic major. Am aceeasi crispare de stomac gandindu-ma la angajamentele, implicarea si eforturile pe care le aduc cu sine o casatorie si un copil, doi, trei (dupa cum am zis, trei a fost dintotdeauna cifra targetata; pe principiul "daca ne dam, ne dam grav").


Cum spuneam, de curand am inceput sa simt ceasul biologic ticaind din ce in ce mai tare, ca pentru a-mi aminti ca toate au un rost in lume si trebuie facute la vremea lor. Asa-i si cu a avea copii, daca nu-i ai cand "trebuie", parca pe urma-i mai bine sa nu-i mai ai deloc. Te obisnuiesti cu anumite tabieturi la care e greu sa renunti, iti pierzi concentrarea, rabdarea, energia. Unde mai pui si ca vei fi un parinte matur (ca sa nu zic batran) si, avandu-i in vedere pe copiii din zilele astea, sunt sanse sa le fie copiilor jena sa spuna ca "bunica" e de fapt "mamica". Eu am fost binecuvantata cu parinti tineri si mi-a placut, chiar daca au fost un pic prea conservatori pentru firea mea. La urma urmelor, or fi stiind ei ceva, ca nu intamplator sunt parinti.

Cu aceste ganduri, de azi am inceput sa ma uit la copii cu oarecare spasmofilie. Unde ieri imi simteam fata luminandu-se si pornea din cel mai adanc interior al meu o bucurie tampa, azi mi-e groaza.
Poate ca, in fond, oamenii nu se schimba prea mult si raman aceiasi. Iar eu tot in adolescenta ma zbat, incapabila sa ma agat de o raspundere atat de mare precum aceea de a purta in maini o alta viata decat a mea.

Poate nu-s facuta pentru asemenea lucruri lumesti.
Scuzati-mi cacofonia ce urmeaza, mi-e greu s-o stapanesc, cred ca sunt destui copii cu copii in lume!


Niciun comentariu: