Nu-mi amintesc...

Nu-mi amintesc prima noastra intalnire. Nu-mi amintesc cate emotii mi se zbateau in piept, cate ganduri curgeau de-a valma peste mine, de-am incurcat metroul si-am ajuns la Romana. Nu-mi amintesc cum ti-am inregistrat vocea pe-o placa de vinil din suflet si-apoi cum ti-am inmugurit chipul pe retina. Nu-mi amintesc cum mi-ai incalzit sufletul, nici cum l-ai resuscitat cu toata aparenta ta atitudine rece. Nici cum mi-ai intins mana cand am cazut, iar cand am preferat sa ma ridic singura, ce orgoliu copilaresc! mi-ai spus ca data viitoare n-o sa ma mai ajuti. Am zambit atunci cum zambesc acum, cand nu-mi amintesc. Nici cum mi-ai dat castile Nokia (ce slogan predestinat au ales...) si mi-a rasuflat pentru prima data in timpane Night Nurse (in varianta aceea modificata si exclusivista de la Simply Red & Sly pe care n-o gasesc pe youtube), cu ritmurile ei de piele furnicata precum fundul gainii... sau mai bine precum pietrele abrazive. Am inchis ochii si-am lasat sunetele sa ma invadeze cu chipul tau in minte, stiind chiar din clipa aceea ca nu-l vor mai sterge nici o mare de lacrimi, nici o ploaie de tristete, nici un vant de durere, nici un soare de regrete si dezamagiri; nici macar una, nici macar unul, nici macar toate si toti la un loc! Cum tremuram ca o frunza amagita de vant la gandul ca te-ai putea apleca peste golul sfidator dintre noi, peste castile de pe urechi, peste dulceata muzicii si sa-mi retezi respiratia si sa-mi provoci un adolescentin stop cardiac, printr-un sarut chiar acolo pe-o banca oarecare dintr-un parc comun. Ca nu te-ai aplecat, nu-mi amintesc.

Nici cum ne-am aruncat amandoi in prapastia iubirii. Mi-am taiat aripile, am tinut ochii stransi, dureros, cu genele incarnate, am aruncat teama de la piept si mi-am deschis bratele sa imbratisez aerul tau victorios.

Glorie deplina cand in sfarsit ti-am simtit zambetul piersicos pe-acele doua buze; astazi nu le mai am. Le-a uscat arsita si le-a scuturat vantul, poate doar asa sa mai poata ajunge vreodata la tine.

Cum am visat cu ochii-n zare la doua soapte - DA!- susurate intr-o poiana cu flori, in varf de munte, aproape de nori si de Dumnezeu.

Nu-mi amintesc ca eu am facut prima greseala, asa cum nu-mi amintesc nici ca te iubesc.

Ce bine-ar fi sa nu mint inca o data urland catre cosmos "nu-mi amintesc"!