A apărut o eroare în acest obiect gadget

joi

Nu-mi amintesc...




Nu-mi amintesc prima noastra intalnire. Nu-mi amintesc cate emotii mi se zbateau in piept, cate ganduri curgeau de-a valma peste mine, de-am incurcat metroul si-am ajuns la Romana. Nu-mi amintesc cum ti-am inregistrat vocea pe-o placa de vinil din suflet si-apoi cum ti-am inmugurit chipul pe retina. Nu-mi amintesc cum mi-ai incalzit sufletul, nici cum l-ai resuscitat cu toata aparenta ta atitudine rece. Nici cum mi-ai intins mana cand am cazut, iar cand am preferat sa ma ridic singura, ce orgoliu copilaresc! mi-ai spus ca data viitoare n-o sa ma mai ajuti. Am zambit atunci cum zambesc acum, cand nu-mi amintesc. Nici cum mi-ai dat castile Nokia (ce slogan predestinat au ales...) si mi-a rasuflat pentru prima data in timpane Night Nurse (in varianta aceea modificata si exclusivista de la Simply Red & Sly pe care n-o gasesc pe youtube), cu ritmurile ei de piele furnicata precum fundul gainii... sau mai bine precum pietrele abrazive. Am inchis ochii si-am lasat sunetele sa ma invadeze cu chipul tau in minte, stiind chiar din clipa aceea ca nu-l vor mai sterge nici o mare de lacrimi, nici o ploaie de tristete, nici un vant de durere, nici un soare de regrete si dezamagiri; nici macar una, nici macar unul, nici macar toate si toti la un loc! Cum tremuram ca o frunza amagita de vant la gandul ca te-ai putea apleca peste golul sfidator dintre noi, peste castile de pe urechi, peste dulceata muzicii si sa-mi retezi respiratia si sa-mi provoci un adolescentin stop cardiac, printr-un sarut chiar acolo pe-o banca oarecare dintr-un parc comun. Ca nu te-ai aplecat, nu-mi amintesc.
Nici cum ne-am aruncat amandoi in prapastia iubirii. Mi-am taiat aripile, am tinut ochii stransi, dureros, cu genele incarnate, am aruncat teama de la piept si mi-am deschis bratele sa imbratisez aerul tau victorios.
Glorie deplina cand in sfarsit ti-am simtit zambetul piersicos pe-acele doua buze; astazi nu le mai am. Le-a uscat arsita si le-a scuturat vantul, poate doar asa sa mai poata ajunge vreodata la tine.
Cum am visat cu ochii-n zare la doua soapte - DA!- susurate intr-o poiana cu flori, in varf de munte, aproape de nori si de Dumnezeu.
Nu-mi amintesc ca eu am facut prima greseala, asa cum nu-mi amintesc nici ca te iubesc.
Ce bine-ar fi sa nu mint inca o data urland catre cosmos "nu-mi amintesc"!

3 comentarii:

al tau spunea...

te rog,iubito, nu pleca. nu ma lasa sa ma bat singur cu lumea.am nevoie de tine.am nevoie de tine iubito.

Mihai spunea...

Totul incepe si se termina brusc?

miha spunea...

Foarte fain.