Trăiesc în satul Bucureşti – Episodul 1 – De-ale biciclistului

Pentru cei care nu ştiau încă, lansez bomba lingvistico-etico-sociologică: biciclist simţit e acela care... Dar mai bine citiţi mai jos, că nu ştiu să formulez fraze pompoase.

Argument

Ieşire cu bicla. Zi proastă, căutam ceva ce nu găseam, vântul îmi răsufla pe la urechi, aglomeraţie ca de toate zilele. Găsim – plural, că nu eram singură – un loc liber să ne oprim pe trotuar, undeva pe la Romană, între maşini parcate aiurea. Nu ne mai surprind, problema parcărilor de Bucureşti e atât de populară, încât ne-am obişnuit cu toţii. Mă chinuiam să descifrez o hartă (na, în satul meu n-a apărut GPS-ul), când aud un claxon, ca de-ncurajare.

-Sunt pe trotuar, zic fără să mă întorc spre şofer, nu mă mişc până nu termin ce-am de făcut. Şoferul realizează între timp că are, totuşi, loc şi parchează lângă noi. Coboară şi, din mers, au loc vreo două schimburi de replici; nu-mi aparţin, nu mi le amintesc, deci sunt irelevante. Vitală e concluzia şoferului:

-Nu, frate, că nu-i aşa. Cereţi respect, da’ tre’ să mai aveţi şi bun simţ.

Ipoteze de lucru

Aha, mă gândesc, deci aici era problema. Îmi amintesc un comentariu de pe o pagină de facebook cu fotografii de la marşul pentru Earth Hour despre care v-am mai pomenit. Comentariul lui Ecluze Deschise: „ueeaa rog biciclistii sa plateasca impozit pe bicle, rovinieta alea alea :P si sa se care de pe soseaua mea :D” Lansez următoarele ipoteze:

1. Biciclistul cu bun-simţ eliberează trotuarul ca să lase loc şoferilor să parcheze - inclusiv unde parcarea e interzisă. Pentru că şoferii sunt mai mulţi decât biciclistul şi se ştie că majoritatea dictează norma.
2. E vina biciclistului că trotuarele sunt pline de maşini parcate inclusiv lângă semnele de staţionare interzisă şi mai ales pe insuficientele piste de biciclete.

Din radicalul punctului 2, poate rezulta un 3 = biciclistului îi face plăcere să facă slalom printre maşini, când pe trotuar, când pe şosea; deci am putea considera, de asemenea, ca e vina lui ca n-are piste speciale adecvate, ca o rezultantă a faptului că nu şi le doreşte.

Şi, dacă tot sunt patru anotimpuri, adăugăm punctul:

4. Ar trebui să se instaureze o lege să plătească şi biciclistul taxă de drum (pentru gropile din asfalt în care-şi rupe „mufa”, pentru cauciucul întins pe asfalt în derapaj când vreo duduie circulă ca-n ţara bunului plac etc.), plus o taxă de trotuar, pe care s-o împartă cu pietonii.

Sărim peste corpul lucrării 
Dacă tragem linie dedesubtul ipotezelor de lucru, care sunt concluziile?