A apărut o eroare în acest obiect gadget

luni

De la ţigan la om, e doar un pas


Un pas i-a fost necesar şi omului să ajungă de pe Pământ, pe Lună.

7 şi jumătate, zi de lucru, deci mă aflam în drum spre serviciu. Plictisită de mersul lent şi legănat al tramvaiului, îmi aţinteam ochii prin geamul îmbâcsit, către tot şi nimic. La un moment dat, vatmanul a oprit la semafor. Pe trotuar, o saltea murdărită de vreme şi de folosinţă. Pe saltea, două perne atinse de mizerie de-ţi era silă să le priveşti şi câteva pături, aşezate ca-n sandviş, una peste alta. Între straturile acestui pat matrimonial improvizat, doi negricioşi, un el şi-o ea, încă nu-şi dezlipiseră bine genele de somn. 
El s-a vârât înapoi în aşternutul lipicios, în timp ce ea se întreţinea cu un al treilea; tot de-al lor, doar că trezit bine. Timpul nu i-a marcat chipul tânăr, dar şi l-a marcat singură; cu creion dermatograf şi-a înnegrit ochii şi o bobiţă metalică îi era înfiptă în partea stângă a feţei, deasupra buzei superioare. Şi-a asortat-o cu o pereche de cercei rotunzi, tot metalici, cu diametrul cât pumnul unei domnişoare sau cât o nectarină săţioasă. Nu o auzeam, dar o vedeam cum îşi mişca buzele ca o meliţă. Pesemne că şi eu mă zgâiam ca la vitrine, priveam mai mult în gol cu gândurile rătăcite, când privirea mi s-a lovit de a ei. Spoita începuse să-şi arunce către mine veninul limbii ascuţite, că să-mi întorc privirea. Nu m-am recunoscut în apelativul „fă”, dar privirea aceleia aţintită adânc în obrazul meu m-a făcut să înţeleg că eu eram motivul nemulţumirii ei. A pornit tramvaiul şi, o dată cu el, privirea mea a plecat mai departe, dar inima mi-a rămas îndoită şi frustrată să respir acelaşi aer cu fiinţe atât de rudimentare.

Ghandi, îţi admir credinţa în bine şi în lupta cu răul pe căi paşnice, dar când mă gândesc la ţiganii care fac rău zi de zi, nu-mi doresc decât să mai fi trăit câţiva ani Ceauşescu!

Mi-am amintit cu această ocazie toată aversiunea simţită în repetate rânduri în mijloacele de transport în comun, când asemenea tupeiste îşi fluturau fustele încărcate de furăciuni, în timp ce libidinoasele lor mâini se afundau în buzunarele plătitorilor de impozite. Sau când puradeii credeau că-i amuzant să blochezi la infinit uşile tramvaiului, ţinându-ne pe toţi în loc şi spre disperarea vatmanului, care era nevoit să tot meargă până în ultimul vagon să repare problema.
Hai, spune sincer, cititorule, când ai ghinionul să mergi singur, noaptea, nu grăbeşti pasul de teamă să nu dai nas-în-nas cu ei? Nu ai avut niciodată de suferit de pe urma lor? Nu te-ai întors niciodată la maşină să descoperi lipsa oglinzilor, după ce refuzasei să plăteşti taxa străzii în parcarea fără plată? Nu te-au întâmpinat niciodată puradeii în pieile goale alergând după tine să le dai pomană în timp ce treceai pe lângă vreo casă abandonată, pe care familiile lor şi-au atribuit-o? Doamnele nu şi-au strâns niciodată poşeta la piept, într-un gest ocrotitor, măcar în tramvaiul 32?
Şi cu toate astea, unii dintre noi îi plâng, că-s oropsiţi, că au o soartă rea şi duc un trai chinuit. Că trebuie ajutaţi cu toate naţiile de programe sociale plătite de noi, să-i ajutăm şi pe ei să se ridice; că noi suntem prea sus, poate. Hai, sictir!
Nu mă înţelegeţi greşit, nu sunt rasistă. Sunt doar împotriva sprijinirii unor oameni care nu merită ajutaţi. Cu familii numeroase care nu apreciază munca, având educaţie precară şi când singura lege pe care o cunosc este cea pe care şi-o fac singuri, copiii lor de astăzi sunt adulţii care ne vor încovoia şi mai tare mâine. Iar nouă ne rămâne doar să întoarcem capul, să înghiţim în sec şi să mergem pe străzi mai luminate, doar-doar n-om avea neşansa să dăm ochii cu ei. Corect? GREŞIT!
Ceea ce trebuie să facem cu toţii este să ne unim şi să ripostăm. Fiecare în stil propriu, încercând să aducem un echilibru între cerinţele creştine propovăduite de Iisus şi necesităţile unei societăţi precum cea în care am ajuns să trăim. Ar trebui să înghită ei în sec cu gândul la comunism, să zică mersi că n-a mai trăit Ceauşescu şi să omagieze libertatea democraţiei pe care nu o apreciază la adevăratele sensuri.


PS Astăzi am decis să merg la serviciu cu bicicleta şi tot astăzi am fost recompensată cu o ploaie.

Un comentariu:

Anonim spunea...

DOAR din cauza asta nu ii suferi pe tigani? oh. esti o fericita. evident cand zicem tigani sa nu ne referim la toti,chiar daca suntem rasisti :))