Vivat secretarele!

Vivat E-luminatele!

Se ştie că femeile sunt  fiinţe sensibile, fragile, cu atât mai mult privite în comparaţie cu antonimii lor, vajnicii şi protectorii conducători masculi: bărbaţii. Au trebuit să se adapteze, dragele de ele, pentru a putea supravieţui în jungla socială a secolului 21. Pentru a evita scindarea şi clacarea psihicului, mare parte dintre femei şi-au înţeles rolul în societate şi şi-au îndreptat atenţia departe de funcţiile de conducere, către cariere care să vină în sprijinul societăţii conduse de masculii potenţi, deci al bărbaţilor. Acestea sunt femeile excepţionale care au ales să nu lupte cot-la-cot cu bărbatul pentru a stabili echilibrul în dominaţie; femeile care şi-au schimbat straiele de vânătoare de putere în costume de superfemei. Iar aceste temerare ale speciei umane, superfemeile au ridicat degetul arătător în faţa bărbătului, cutezând aţintit în sus pentru o mai eficientă urcare spirituală, şi s-au autoproclamat, triumfător, secretare. Se-cre-ta-re, care va să zică se bucură de privilegiul de a deţine secretele şi tainele cele mai ascunse minţilor prealuminate de pe globul pământesc. 

Dânsele, incandescentele de cultură, îşi tocesc cu bunăvoinţă genunchii înlemniţi unul peste celălalt pe sub birourile de relaţii cu publicul. Birouri de stat. Îşi irosesc nemărginirea ţintindu-şi obida cotidiană către zecile, sutele de indivizi obscuri, inferiori, care le trec pe dinainte cu simple „Sărut mâinile”-uri sau „Bună ziua”-uri. Lor, care sunt nucleul societăţii contemporane şi prin mâinile cărora trec, încovoiate, de la una la alta, de la un ghişeu la altul, vieţile veşnic nemulţumite. Ah, ce viaţă asuprită de răspunderi şi intransigenţă le-a fost rânduită!

Fie ziua cât de grea, secretara-i acadea

Dar iată că dânsele rezistă stoic restructurărilor de trai şi în fiecare zi, negreşit, îşi tocesc dresurile - migălos alese să nu atenteze la banii de la ciorap - în muţuţuiele de gumă de mestecat ale altor neamuri. Vorbele dulci nu-şi au rostul pe-aceste buze căline, pentru că ele însele sunt crescute din dulceaţă. Sunt atât de înverşunate în ajutorarea celor nevoiaşi, încât îşi depăşesc şi programul de lucru să te ajute. De şopteşti numai, răguşit, că ai avea nevoie de-ajutor, se-cre-ta-re-le se unesc ele-ntre ele, în comitetul special de analiză situaţională şi într-ajutorarea circumstanţelor atenuante; te-ajută cu inima slobodă cu toatele de te-apucă mai mare dragul şi uite-aşa-ţi vine să mai stai şi te uită orele în cabinete. Te poftesc chiar să asişti la discuţia de la cafea. Dulce încântare să le asculţi, uiţi instantaneu că mai ai alte treburi, ce poate fi mai interesant şi mai important decât să-ţi petreci timpul în asemenea cercuri alese?

Atenţie mare, domnule, nu-le-nu-le,

Să nu le spargeţi vocile, ci-le-ci-le!

Păcat de ele, bietele, de-le-te-le,

Urechile şi secretarele, chi-le-re-le!